Retrospectivă fotografică – 2016

retrospectiva-fotografica-2016-afis-01-convertitCasa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou

Clubul Fotografilor Iaşi

Retrospectivă fotografică – 2016

A 162 – a Întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi

Sumar:

Expoziţiile Clubului Fotografilor Iaşi din 2016

Fotografia, între artă şi pasiune, prezentare de Nicu APOSTU

Inspiraţie şi efort în turele fotografice, prezentare de Claudiu BÎRLIBA

Parteneriate fotografice

Repertoriu de colinde

Grupul vocal-instrumental „Nektarios” din Iaşi, dirijat de prof. Daniel POPA

Marţi, 6 decembrie 2016, ora 18:30, Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi

Moderatori: Mihaela Beatrice Constantinescu

Constantin Ciofu

Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.

Mai multe detalii:

https://www.facebook.com/events/1801615206758661/

http://clubulfotografiloriasi.ro

https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi

Ziua Naţională a României prin obiectivele membrilor Clubului Fotografilor Iaşi

Membrii Clubului Fotografilor Iaşi au surprins în imagini Ziua Naţională a României, atât în oraşul Iaşi, cât şi în afara acestuia. După cum veţi putea vedea, din fotografiile realizate pe 1 decembrie nu lipseşte tricolorul.

Parada militară Iaşi, fotografii de Adriana Tofănescu:

adriana-tofanescu-1 adriana-tofanescu-2 adriana-tofanescu-3

Frăsuleni, judeţul Iaşi, fotografii de Constantin Ciofu:ciofu-1 ciofu-2 ciofu-3

Ziua României la Chişinău, fotografii de Claudiu Bîrliba:claudiu-barliba-1 claudiu-barliba-2

Ziua României la Iaşi, fotografii de Florin Aioanei:

florin-aioanei-_-01dec florin-aioanei-_-01dec-2

Parada militară Iaşi, fotografii de Nicu Apostu:

15192584_1331436986866949_5730991027486063820_n 15283915_1331436956866952_6982336965046251995_n 15317908_1331437366866911_3615597453946955010_n

Parada de la Iaşi, fotografie de Gheorghiţă Nemţanu:

15268008_10211193389579559_7593373743002409903_n

Expoziţie de fotografie ”Jurnal de călătorie – Qatar”

15032666_1378987362112163_2914757831512607046_n

Casa de Cultura ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași alături de Clubul Fotografilor din Iași vă invită la Expoziția de fotografie ”Jurnal de călătorie – Qatar” – fotograf Vasile Iacob

Galeria de Artă ”La Gard”, Parcul Copou, Bulevardul Carol nr. 1

“Expoziția de fotografie ”Jurnal de călătorie – Qatar” prezintă în 60 de imagini o zi din viata unuia din statele Orientului Mijlociu, Qatar. Sunt fotografii surprinse în aproximativ un an de zile din zona Doha si vecinatati. Fotografiile sunt panotate cronologic, iar numele acestora reprezintă locul unde au fost surprinse și ora.
Un an intr-o zi și 60 de imagini.”

Perioadă expozițională: 19 decembrie 2016 – 07 ianuarie 2017

Vernisaj: Marți, 20 decembrie 2016, orele 18.30

http://clubulfotografiloriasi.ro/

Expoziţia de fotografie „Pelerinajul lacrimilor”, vernisată la Montecatini Terme

În Biserica „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana, a avut loc duminică, 13 noiembrie 2016, vernisajul expoziţiei de fotografie „Pelerinajul lacrimilor”, semnată de artistul fotograf Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Manifestarea s-a desfăşurat la finalul Sfintei Liturghii din biserica românilor din Montecatini Terme, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. „Expoziţia de fotografie de pe gardul Parohiei Ortodoxe Române Montecatimi Terme cuprinde 28 de lucrări realizate cu prilejul pelerinajului icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu din perioada 25 octombrie – 1 noiembrie 2016. Fotografiile au fost selectate din toate zilele de pelerinaj şi surprind atmosfera de rugăciune creată. Mulţumesc Preasfinţitului Părinte Siluan pentru că a oferit binecuvântare pentru această expoziţie cu prilejul sfinţirii bisericii ortodoxe româneşti din Padova (sâmbătă, 12 noiembrie 2016)”, s-a exprimat Constantin Ciofu. Părintele paroh Matei Tulan a apreciat organizarea unei noi expoziţii de fotografie la Montecatini Terme şi a invitat credinciioşii să o vizioneze pentru a retrăi clipele de binecuvântare petrecute în cadrul pelerinajului cu icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu.

afisvernisaj00001 vernisaj200001 vernisaj-pelerinajul-lacrimilor

Expoziţii de fotografie, vernisate în Parcul Copou

În Parcul Copou, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Municipiul Iași, în cadrul Clubului Fotografilor Iași, s-au organizat două vernisaje ale expozițiilor de fotografie „Evadare din Cotidian”, respectiv „H2O”, marți, 8 noiembrie, în sala „Diotima”.

Prima expoziție a fost vernisată de autorul acesteia, Vasile Ursache. Vasile a început prin a ne prezenta ce înseamna fotografia pentru el și cine l-a îndrumat cel mai mult în aceasă direcție. S-a caracterizat, în general, a fi mai mult fotograf de natură. Persoana care l-a înfluențat cel mai mult pentru a-și explora această pasiune este un alt membru al Clubului, Vasile Iacob. Cei doi s-au cunoscut cu ani în urmă, Vasile Iacob fotografiind nunta lui Vasile Ursache; coincidențe de nume și de pasiune!

Mai departe, expozantul a mărturisit că fotografia reprezintă ceva trimis de divinitate și este emoția pe care o simțim în fiecare clipă. Desigur, artistul are menirea de a surprinde frumosul și sensibilitatea. Într-o lume în care ne strecurăm prin rutină (serviciu, aglomerația urbană, spații limitate, criza de timp, lipsa de comunicare), fotografia e o evadare și o întoarcere la armonie. „Evadare din cotidian”, de fapt, și-a propus să fie o regăsire a esteticului din orice colț al vieții noastre, o schimbare de perspectivă asupra mediului înconjurător. Prin fotografie reușim să privim și lucrurile simple, să le conștientizăm și să ne bucurăm de ele. Expoziția deține lucrări realizate în perioada 2013 – 2016 pe parcursul mai multor anotimpuri, mai mult în weekend.

În final, Vasile ne-a îndemnat să „evadăm din cotidian” și să ne bucurăm de lucrurile frumoase ce ne înconjoară, să ne bucurăm de natură. Arta este aici și acum, mereu, depinde doar de noi să o putem percepe! Admirând expoziția, ne putem educa ochiul pentru a reuși să observe segmente de realitate într-o manieră diferită!

Cea de-a doua expoziție, denumită „H2O”, a fost organizată de cinci dintre membrii Clubului: Florin Aioanei, Marius Balan, Larisa Maxim (cea care a avut în minte ideea proiectului), Alexandru Pohață și Ionuț Rebegea. Nu întâmplător această expoziție a fost programată pentru luna noiembrie, ci datorită faptului că, în general, aceasta lună este mai ploioasă, mai rece, iar vremea este într-un „echilibru” cu ceea ce au dorit expozanții să transmită prin intermediul imaginilor. În lucrările expuse s-a urmărit apa, formele și transformările ei, pe parcursul celor patru anotimpuri: picăturile de rouă ale primăverii, ploile calde și abundente ale verii, toamna caracterizată de vreme încețoșată, brumă și predominanța culorilor copacilor ce nu vor să pășească spre hibernare și iarna cu natura înghețată dimpreună cu amalgamul de culori specifice, pure ce pregătesc un nou ciclu al vieții. Încercarea a fost aceea de a acoperi cât mai bine acest subiect, apa existentă pretutindeni, prin viziuni diferite, încercare ce a avut reușita de a fi transformată într-un proiect comun.

Cele 66 de fotografii sunt expuse în ordinea anotimpurilor. Foarte important a fost faptul că vremea nu a dezamăgit, ba chiar a confirmat alegerea făcută: nu putea fi o regie mai bună decât o seară ploioasă de toamnă pentru a vernisa această expoziție! În momentul în care s-a ales titlul și perioada expoziției ideea de bază a fost aceea că panourile în care vor fi expuse fotografiile vor fi acoperite de condens, vor fi seri reci și înghetate și se va crea astfel un liant perfect compatibil cu fotografiile ce vor căpăta viață, vor trezi amintiri, curiozități și poate vor schimba ceva în ochii privitorilor.

Prin intermediul acestor rânduri îi felicităm pe toți expozanții! Bineînțeles, simpatizanții pot vedea fotografiile (în număr de 38) aparținând lui Vasile Ursache în Galeria de Artă “Labirint” a Casei de Cultură, pentru o „evadare” ceva mai complexă; iar fotografiile expoziției „H2O” sunt deja expuse “La Gard” – pentru un efect mai spectaculos, recomandarea este să le admirați mai ales pe vreme ploioasă! Perioada ambelor expoziții este 7 – 26 noiembrie.

Acordăm mulțumiri Casei de Cultură pentru găzduirea celor două evenimente, domnului director Adi Cristi, mulțumim expozanților întrucât au dorit să împărtășească publicului din ideile lor, și celor prezenți, dornici să treacă printr-o ploaie rece de toamnă pentru a vedea niște proiecte fotografice demne de aplaudat.

Subsemnata, Mihaela Beatrice Constantinescu, țin să mulțumesc tuturor prietenilor și colegilor mei din Clubul Fotografilor Iași pentru activitățile lor frumoase și pentru faptul că datorită lor mă pot inspira să scriu cuvintele de merit. Conchid că arta fotografiei are menirea de a construi și de a ușura arta cuvântului!

dsc_6551 dsc_6555 dsc_6564dsc_6574

Expoziţia de fotografie “Evadare din Cotidian”

evadare-din-cotidian-afisss

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi

Clubul Fotografilor Iaşi

Galeria de Artă “Labirint

Expoziţie de fotografie

“Evadare din cotidian”

Vasile Ursache

Într-o lume în permanentă schimbare, uităm esentialul şi să ne bucurăm de lucrurile simple. Rutina zilnică inhibă în sufletul nostru dorinţa de manifestare a frumosului şi ţine în frâu libertatea imaginaţiei. Pentru a reveni la sentimente mai bune, vă invitam să vă bucuraţi ochii şi inima printr-o “Evadare din cotidian”.

Perioadă: 7 26 noiembrie 2016

Vernisaj: marți, 8 noiembrie 2016, ora 18:30, Sala “Diotima”

Afiș: Florin Aioanei

Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov

Mediatizare: Constantin Ciofu

http://clubulfotografiloriasi.ro/

https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi/

Expoziţia de fotografie “H2O”

h2o-afis-01

 

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi

Clubul Fotografilor Iaşi

Galeria de Artă “La Gard”

Expoziţie de fotografie

H2O”

Florin Aioanei, Marius Balan, Larisa Maxim, Alexandru Pohaţă, Ionuţ Rebegea

Pe principiul “Apa trece, fotografiile rămân”, această expoziţie şi-a propus o incursiune fotografică pe parcursul unui an, urmărind cele patru anotimpuri şi surprinzând formele în care se găseşte apa în fiecare dintre acestea: primăvara cu picăturile ei de rouă, vara cu ploi calde, toamna înceţoşată şi iarna îngheţată.

Perioada expoziţională: 7 – 26 noiembrie 2016

Vernisaj: marți, 8 noiembrie 2016, ora 18:30, Sala “Diotima”

Afiș: Florin Aioanei

Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov

Mediatizare: Constantin Ciofu

Expoziţie organizată de Larisa Maxim

http://clubulfotografiloriasi.ro/

 

Prelegeri publice la Clubul Fotografilor Iaşi

14972030_724766307673689_1948451687_nMarți, 1 noiembrie la Casa de Cultură din Copou „Mihai Ursachi”, din municipiul Iași, Bulevardul Carol I, Parcul Copou, s-a desfășurat cea de-a 160-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iași. Participanții și-au delectat privirile și auzul cu trei prezentări diverse și foarte bine structurate.

Primul subiect al serii, „Povestea de…lângă fotografie” a aparținut lui Constantin Ciobanu și a avut în vedere poveștile din spatele unor fotografii ale unor celebrități, ce au influențat, într-o măsură mai mică sau mai mare, mai târziu, viețile acelor persoane publice și chiar și ale admiratorilor. Fotografii și fotografiile corespunzătoare sunt: Ron Galella, a surprins-o pe soția președintelui american John F. Kennedy, Jacqueline Kennedy Onassis (Windblown Jackie) și pe celebra actriță Marilyn Monroe; două imagini celebre ale lui Kevin Carter (fotograf și jurnalist sud-african), prima ilustrând violența împotriva negrilor africani și a doua, pentru care a primit Premiul Pulitzer, o fetiță din sudul Sudanului în preajma căreia se afla un vultur (Struggling girl); Robert Frank și fotografia Barajul Hoover, Iain Stewart Macmillan cu celebra copertă a albumului Abbey Road a formației „The Beatles”; cea din urmă, o fotografie care face parte din amintirile personale ale prezentatorului, în care apare Olivia Harrison.

A doua prezentare a fost susținută de Vlad Colotilă. El a vorbit despre George Brassai (fotograf, sculptor, pictor, cineast și publicist francez de origine maghiaro-transilvăneană), supranumit „Ochii Parisului” de către prietenul său Henry Miller, despre viața lui și, mai ales, despre cele mai impresionante și reprezentative fotografii ale sale, unde atenția este îndreptată către lumini, umbre, expunere, compoziție, linii de forță, diagonale. Vlad ne-a adus la cunoștință faptul că Brassai, pe numele său adevărat, Gyula Halász, a studiat Academia de Arte din Berlin, avea o preferință în a capta Parisul nocturn începând din 1929, dar că avea și foarte multe albume fotografice efectuate pe film. Personalitate de mare success, a scris 17 cărți și a pus baze în artă.

Carmen-Laura Băjenaru ni l-a prezentat pe artistul american contemporan Howard Schatz. Aceasta a avut grijă să sublinieze faptul că Schatz are studii în medicină, în timpul cărora și-a descoperit pasiunea pentru fotografie. A activat ca profesor, clinician, cerecetător și concomitent s-a ocupat de fotografie. A scris manuale și lucrări științifice. Gifted Woman este un proiect fotografic la care a lucrat împreună cu soția sa, în 1993. Devenit celebru, a efectuat alte proiecte fotografice bazate pe cercetarea asupra organismului uman și a mișcării (Seeing Red, Readheads, Homeless etc.) și redactare de monografii (peste 20). Recunoscut la nivel internațional, cu o multitudine de expoziții și colecții permanente din unele muzee, dintre subiectele principale fac parte actorii, sportivii, dansatori, nudurile, femeile însărcinate, nou-născuții, modele, fotografie subacvatică. Schatz vede în fotografie libertatea de creație, de a greși și de a descoperi.

Demn de menționat este faptul că la această întrevedere a fost prezent și domnul Ioan Matei Agapi, căruia îi mulțumim pentru prezență și pentru aprecierile oferite. Mulțumim Casei de Cultură pentru găzduirea evenimentului, domnului director Adi Cristi și, bineînțeles, celor prezenți la întâlnire; publicul simpatizant și pasionații de fotografie sunt așteptați la fiecare întrevedere publică, în aceeași locație, pentru a mai descoperi de fiecare dată încă ceva din vastitatea fotografiei și din activitățile membrilor Clubului. ( Text: Mihaela Beatrice Constantinescu)

2f9d4d4b6f2a27e0486e2120659a9d8df8b83b9f0c07a12e42pimgpsh_fullsize_distr 39d32c285aa9c4aa6508ede99fbff3fd6ba1ad4b905da4e8adpimgpsh_fullsize_distr img_5449 img_5453 img_5462 img_5469

A 160-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi

intrevedere-publica-160-afis-01

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou

Clubul Fotografilor Iaşi

A 160 – a întrevedere: marţi, 1 noiembrie 2016, de la ora 18:30, în Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi

Sumar

Povestea de… lângă fotografie”, prezentare de Constantin Ciobanu

“Ochii Parisului”, prezentare de Vlad Colotilă

„Howard Schatz: o minte creativă și oameni în mișcare”, prezentare de Carmen-Laura Băjenaru

Moderatoare: Mihaela Beatrice Constantinescu

Afiş realizat de Florin Aioanei

Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.

http://clubulfotografiloriasi.ro

https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi

Vernisajul expoziţie de fotografie „Pelerin la Hadâmbu”

vernisaj-5La Biserica „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a avut loc miercuri, 26 octombrie 2016, vernisajul expoziţiei de fotografie „Pelerin la Hadâmbu”. Cele 30 de lucrări sunt realizate de Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciofu, Mirela Grosu, Gheorghiţă Nemţanu, Cristian Vidraşcu, Cristian Ţibu, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi care îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Despre fotografiile din expoziţie, realizate la Mănăstirea Hadâmbu şi în apropierea acesteia a vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. „Fotografiile de faţă sunt realizate în ultimii ani la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, în mai multe anotimpuri, cu prilejul diferitelor evenimente religioase şi nu numai. Am dorit ca, pe lângă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, să aveţi o imagine a Mănăstirii Hadâmbu şi a lucrurilor minunate care sunt ridicate acolo de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale”, a spus Constantin Ciofu, organizatorul expoziţiei. După mulţumirile adresate Clubului Fotografilor Iaşi de preotul paroh Matei Tulan, cei prezenţi au primit câte o fotografie pentru a-şi aminti de acest eveniment. Lucrările din expoziţia „Pelerin la Hadâmbu” sunt printate pe material PVC flexibil, fiind expuse pe gardul bisericii ortodoxe din Montecatini Terme. Aceasta este expusă la Montecatini până pe 11 noiembrie 2016.

vernisaj-1 vernisaj-2 vernisaj-3 vernisaj-4 vernisaj-5 vernisaj-6 vernisaj-7