show sidebar & content

A treia zi a Taberei „Căutându-l pe Eminescu”

16 Jul 2017 / in TURE FOTO

La Botoşani a continuat duminică, 16 iulie 2017, programul Taberei de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a II-a. Fotografii prezenţi au ajuns de dimineaţă la Lacul cu Nuferi, iar apoi au vizitat sinagoga, primăria, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” şi Parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani. Aceste obiective ţin de perioada în care poetul naţional a trăit, sediul Primăriei Botoşani fiind locul unde a lucrat pentru o vreme „Luceafărul poeziei româneşti”. Fotografii din cele patru judeţe ale Moldovei au avut o scurtă întâlnire cu primarul oraşului, Cătălin Nechifor, care a fost impresionat de proiectul Memorialului Ipoteşti. Tabăra s-a încheiat la orele amiezii cu o serie de discuţii legate de turele foto din cele trei zile de activităţi. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)