Lumini şi picături de ploaie în Piaţa Unirii
Clubul Fotografilor Iaşi a organizat astăzi, 11 august 2016, tura foto “Luminile serii în centrul Iaşului” (a patra din luna august), la iniţiativa lui Ioan Darie, membru în cadrul clubului. Au participat următorii membri ai clubului: Mirela Grosu, Nicu Apostu, Radu Stoica, Ioan Darie, Gheorghiţă Nemţanu şi Constantin Ciofu. Ploaia nu ne-a stat în cale, cu 30 de minute înainte de a ne vedea fiind încurajaţi de următoarea rimă: „Fie ploaie, fie vânt/Fotografiem oricand!”. Ne-am adunat gangul din dreptul cafenelelor din Piaţa Unirii şi am început să „tragem” cadre la tot ceea ce mişca, dar mai ales la stropii de ploaie din faţa farurilor de la maşini. Înainte de aceasta, s-au împărţit legitimaţiile de membru, abia printate şi personalizate. Am mers apoi în staţia de tramvai unde ne-am amuzat de „reuşitele” fotografiilor realizate cu expunere lungă. După ce ne-am udat bine aparatele de fotografiat şi nu numai, ne-am retras în Hotelul Unirea, unde am băut câte un suc/limonadă şi mai ales am realizat fotografii cu oraşul nostru din Restaurantul Panoramic, aflat la etajul 13. Ne vom întoarce la Panoramic cât de curând, pentru a realiza noi fotografii dar mai ales pentru „Cina fotografilor”. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Fotografi ieşeni, la Mănăstirea Hadâmbu
Clubul Fotografilor Iaşi a organizat duminică, 7 august 2016, o tură foto la Mănăstirea Hadâmbu, prilejuită de Taina Sfântului Maslu, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Au fost prezenţi următorii membri ai clubului: Nicu Apostu, Mirela Grosu, Constantin Ciofu, Marius Balan, Cristian Vidraşcu, Gheorghiţă Nemţanu şi Raluca Damian. Fotografii ieşeni au surprins cu aparatele de fotografiat momente inedite din timpul slujbei, oficiată în incinta bisericii vechi a aşezării monahale. Ajutaţi de lumină şi de multă inspiraţie, membrii clubului prezenţi la această tură au încercat să imortalizeze momente din cadrul slujbei, dar şi atmosfera deosebită creată de prezenţa la slujbă a ierarhului de la Iaşi. Pentru realizarea fotografiilor ne-am bucurat de acordul părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă, care ne-a invitat la agapa frăţească prilejuită de acest moment. Apusul de soare (al treilea din această săptămână surprins în cadrul turelor foto) a fost fotografiat de pe casa socială a mănăstirii, aflată în construcţie. Mulţumesc colegilor care au reuşit să participe la această tură fotografică şi la celelalte întâlniri din săptămâna 1-7 august 2016. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, iniţiatorul turei foto)
Cadre prin ferestrele de la Cetăţuia
Joi seara, 4 august 2016, câțiva membri ai Clubului Fotografilor Iași am participat la o tură foto la Mănăstirea Cetățuia din Iaşi, în urma propunerii venite din partea colegului nostru, Constantin Ciofu.
Tură foto la Mănăstirea Cetăţuia
Clubul Fotografilor Iaşi a organizat joi, 4 august 2016, o tură foto la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Aceasta a avut loc prin bunăvoinţa părintelui Arsenie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, căruia îi mulţumim. Au fost prezenţi următorii membri ai Clubului Fotografilor Iaşi: Vlad Colotilă, Cristina Zaharia, Larisa Maxim, Odetta Carneci, Constantin Ciofu, Mirela Grosu şi Cristian Vidraşcu. Echipei noastre s-a mai alăturat Ovidiu Chişcaru şi un alt pasionat de fotografie. Un text mai amplu din această tură foto va pregăti Cristian Vidraşcu. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, iniţiatorul turei foto)