show sidebar & content

Două evenimente într-o singură seară, la Clubul Fotografilor Iaşi

În data de 6 august 2019, CLubul Fotografilor Iași a găzduit a 210-a întâlnire publică care a avut ca tema “Tehnicile eficiente de promovare pentru fotografi” și vernisajul expoziţiei Variațiuni Urbane. Membrii clubului au dat dovadă de responsabilitate și implicare și au fost acolo mai devreme de timpul stabilit pentru a monta cele trebuincioase prezentării ce va urma: videoproiector, verificarea sunetului, informatiile pentru prezentare. Între timp se creează puțină atmosferă cu o muzică de pian în surdină. Nu se începe la timp pentru a lăsa publicul prezent in numar cat mai mare. Astfel este timp pentru a schimba câteva vorbe și a glumi pe seama ultimelor experiențe imortalizate în fotografii. Mereu va exista acea poveste comică din Botoșani sau dintr-o țară străină, pe care vei dori să o povestești mai departe. Privind în jur, sala cu lambriu pe pereți și scaune de catifea grena îți dă impresia de vechi, de un timp trecut. Iar modul în care sunt plasate scaunele te face să te simți ori ca la cinema, ori ca într-o sală de conferințe. Atmosfera este calmă și lejeră, iar între timp oamenii ajung unul câte unul și dau mâna voinicește cu ceilalți ori se îmbrățișează spre a-și arată bucuria de a se revedea. Cumva cei din club și-ar dori tacit și ascuns că unele întâlniri să fie mai dese, mai ales cele de fotografie în grup pe o tema anume.

Becurile luminează din triunghiuri întreagă încăpere, într-un stil simplu, sobru, care amintesc de niște decorațiuni comuniste. Cineva observă o perspectivă interesantă în ele și face o fotografie, altcineva imortalizează publicul. Însă timpul se scurge și prezentarea începe.

Pentru început, Grigore Fusu ne prezintă tehnicile de promovare pentru fotografi. Grigore Fusu vine dintr-un domeniu foarte diferit, anume cel al marketing-ului și ne prezintă rezultatele unei mici cercetări pe care a întreprins-o online cu privire la tema aleasă. Conform unui studiu realizat pe 55 de fotografi, 47,1% fac bani din fotografie, iar 52,9% nu fac bani din această profesie. Mai mult de jumătate dintre aceștia nu fac niciun efort în a se promova, majoritatea folosesc platforma Facebook pentru a face publice fotografiile lor și 35% dintre ei folosesc Facebook Ads. Dacă vorbim despre investiția pe care o fac aceștia în promovarea pe Facebook, un procent de 31% dintre fotografi dau până la 20 euro/lună. Însă clienții apar mai greu prin această procedură. În momentul în care investenști mai mulți bani, promovarea devine mai eficientă. Să fie asta un lucru ticluit bine de Facebook?

Grigore enumeră în cele ce urmează ce metode de promovare a găsit: Facebook Ads, Instagram, Google Ads, SEO. Un lucru important de menționat ar fi dezvoltarea unei imagini proprii: a ieși în evidență prin ceea ce oferi, stilul fotografic/ de editare, un logo, un font personal, o tematică fotografiilor. Va fi necesar să fii constant cu toate acestea, pentru ca publicul să te poată reține după anumite caracteristici. Dacă este prea dificil, poți apela cu încredere la un graphic designer. După ce va asculta cerințele tale și informațiile date de tine, el își va creea un plan conform căruia va dezvolta un brand.

Brandul include un logo, font, pagină web, sfaturi pentru a atrage publicul și de a contura cât mai bine o imagine care va fi asociată în timp cu persoana ta. Promovarea poate fi realizată apoi, pe mai multe platforme, precum: Facebook, Instagram, Flicker, 500px, Behance și Tumblr.

De asemenea să nu uităm de crearea unui portofoliu. De preferat pe o platformă care are calitate ridicată a fotografiilor, de exemplu Behance sau o pagină web personală. Portofoliul trebuie să fie foarte bine închegat, structurat pe teme separate: portrete, fotografie de stradă, natură, sporturi. În acesta vor apărea o selecție cu cele mai bune fotografii pe care le-ai făcut până în momentul prezent. În timp se va dezvolta un simț critic care te va împinge să nu postezi orice fotografie imediat după ce ai făcut-o. Ea trebuie gândită: ce doresc să transmit? încadrarea este corectă? subiectul principal este bine evidențiat? culorile se potrivesc cu atmosfera generală a pozei?. Este nevoie de editare? depinde. Cu siguranță prea multă editare strică calitatea fotografiei. Preferințele cu privire la editare sunt foarte variate, în schimb cele cu privire la ce este frumos sunt general valabile. Oricine va privi o pictură de Leonardo da Vinci, va putea spune că este frumoasă.

Apoi, este prezentat succint vernisajul Variațiuni Urbane, unde este amintită valoarea dinamică a orașului și energia sa. Un mediu plin de subiecte de fotografiat cu siguranță, fotografia de stradă care surprinde oamenii mereu în mișcare, ori că este vorba despre arhitectura orașelor, îți dă impresia de schimbare continuă. O vorbă din popor spune că tentația este mai mare să fotografiezi orașele pe care le vizitezi și să uiți de cele în care stai deja. Emoția și entuziasmul crește atunci când vezi locuri noi și ești uimit de tot ceea ce este în jurul tău. Un turist japonez stă cu un aparat foto la gât și nu îi scapă niciun obiectiv din vedere, face fotografii cât îl țin cardul de memorie.

La final sunt admirate fotografiile vernisajului și sunt numiți cei care au contribuit la acea expoziție. Și bineînțeles aplaudați; merită din plin.

Au expus: Bianca Adiaconiţei, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Nicu Apostu, Marius Bălan, Mugur Cadinoiu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Grigore Fusu, Răzvan Hatmanu, Roxana Hingănescu, Cătălina Neculau, Gheorghiţă Nemţanu, Cătălin Străjeru şi Cristian Vidraşcu.

Întâlnirea se prelungește ca de obicei cu lungi discuții ori în sala ori în fața Casei de Cultură Mihai Ursachi. Înăuntru rămâne expoziția Variațiuni Urbane, care va așteaptă să o vedeți și să oadmirați până pe data de 31 august 2019.

Clubul Fotografilor vă urează lumina bună și inspirație în orice faceți!

(Text: Roxana Hingănescu / Fotografii: Florin Aioanei, Răzvan Hatmanu şi Roxana Hingănescu)