show sidebar & content

Expoziţia „Târnosire”, vernisată în Parohia Padova II

27 Feb 2017 / in EXPOZIȚII DE FOTOGRAFIE

Credincioşii Parohiei Padova II din Italia au participat astăzi, 26 februarie 2016, la vernisajul expoziţiei de fotografie „Târnosire”. Cu acest prilej a fost lansat şi un album fotografic.

Galeria de artă a Bisericii „Sfânta Parascheva” – Padova II, Protopopiatul Tri-Veneto II, ce aparţine de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a găzduit astăzi, 26 februarie 2017, vernisajul expoziţiei de fotografie „Târnosire”. Lucrările din expoziţie sunt semnate de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, şi cuprind 37 de lucrări realizate la Slujba Sfinţirii bisericii românilor ortodocşi din Padova. La eveniment au participat numeroşi credincioşi din parohie dar şi câţiva membri ai Clubului Fotografilor Iaşi, care au asistat mai întâi la Sfânta Liturghie. „Lucrările expuse în această expoziţie readuc în atenţia privitorului cel mai important eveniment din viaţa acestei parohii – sfinţirea bisericii. Am dorit ca cei ce au luat parte la acest moment să se bucure de câteva fotografii ce surprind atât momentul sfinţirii, cât şi Sfânta Liturghie. Fotografiile expuse vor fi importante odată cu trecerea anilor. Copiii acestei parohii vor avea posibilitatea prin intermediul expoziţiei să vadă cum s-a desfăşurat „botezul” acestei biserici”, a spus Constantin Ciofu în cadrul vernisajului.

Fotografiile expoziţiei, reunite într-un album

Cu prilejul organizării expoziţiei, a fost lansat şi un album foto, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Acesta cuprinde lucrările expuse şi poate fi găsit la pangarul bisericii. Fondurile rezultate în urma achiziţionării de către cei interesaţi vor fi direcţionate către achitarea împrumutului bancar necesar la ridicarea bisericii parohiale. „Această expoziţie de fotografie este organizată la trei luni de zile de când s-a sfinţit biserica noastră. Nădăjduim ca prin intermediul fotografiilor şi albumului editat cu acest prilej cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, să reuşim să achităm suma împrumutată de la bancă pentru lucrările de construcţie. Credincioşii parohiei noastre înţeleg cât de necesară este casa lui Dumnezeu în această parte a Italiei, unde căutăm să împlinim învăţătura Mântuitorului Hristos”, s-a exprimat părintele paroh Vasile Corja.