show sidebar & content

Sufletul satului autentic românesc, adus la Iaşi de Vlad Dumitrescu

13 Sep 2018 / in Vernisaje

Artistul fotograf Vlad Dumitrescu din Braşov a adus la Iaşi pentru în premieră expoziţia de fotografie „Interioare”. Vernisajul a avut loc marţi, 11 septembrie 2018, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. Manifestarea a fost moderată de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a mulţumit autorului expoziţiei pentru că a răspuns invitaţiei de a expune în capitala Moldovei. A urmat un slide cu cele 51 de cadre semnate de Vlad Dumitrescu. Despre lucrările din expoziţia ce poate fi admirată în Galeria „La Gard” din Parcul Copou din Iaşi a vorbit apoi profesorul Ioan Răducea, membru al Clubului Fotografilor Iaşi: „Sunt mişcat de lucrările pe care le-am văzut în expoziţia semnată de Vlad Dumitrescu. Avem de-a face cu o altă lume, decât aceea în care bântuim noi, a umanităţii stresante. În acest univers pe care ni-l propune fotograful nostru e clar că e ceva care ne priveşte pe toţi, şi anume rădăcinile noastre. E vorba de lumea din care fiecare din noi a pornit. Această lume este acuzată prin prezenţa bătrânilor. Este o lume extrem de vie, aparent în descompunere. Uitându-mă la aceste imagini, mi-a venit în minte un vers scris de George Coşbuc: „Credinţa-n zilele de-apoi, e singura tărie în noi”. Lumea rurală românească, atât de dispreţuită, este aceea care ne poartă nouă tăria morală. Este lumea care îl are aproape pe Dumnezeu. Aproape în fiecare cadru se vede o cruce sau o icoană. În acest univers, oamenii stau cu Biblia în mână, iar bucatele se prepară la modul primitiv. Această lume este tratată extrem de fin, fiind atinsă de fotograf, care înţelege lucrurile din jur. Vlad Dumitrescu vrea să identifice nişte calităţi morale ale acestei lumi şi cred ca le-a pus foarte bine în evidenţă”. Întrucât Vlad Dumitrescu nu a putut ajunge la vernisaj, a fost difuzat un interviu în care publicul a aflat câteva date legate de lucrările expuse şi despre modul cum a abordat subiectele în cei zece ani de când fotografiază. Expoziţia „Interioare” poate fi vizionată în Galeria de artă „La Gard” – Parcul Copou din Iaşi până vineri, 28 septembrie 2018.