Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Clubul Fotografilor Iaşi şi Foto Club Neamţ au organizat aseară vernisajele expoziţiilor de fotografie “100 de metri Garduri” şi „Neamţul FOTOgenic 2018”. Evenimentele s-au desfăşurat în Sala „Diotima” a Casei de Cultură din Parcul Copou, iar lucrările din expoziţie se află în Galeria de Artă “La Gard”, respectiv în Galeria de Artă „Labirint”.
“100 de metri Garduri”, o expoziţie de fotografie inedită a membrilor Clubului Fotografilor Iaşi, a fost vernisată aseară în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Întâlnirea a fost moderată de Claudiu Bîrliba, membru al Clubului Fotografilor Iaşi, care a adresat cu acest prilej un cuvânt de bun-venit celor din sală. Mihaela Burlacu, membră a Clubului Fotografilor Iaşi, a amintit cum a pornit ideea expoziţiei aflată timp de trei săptămâni în Galeria „La Gard” din Parcul Copou şi a prezentat câteva aspecte legate de compoziţie. Evenimentul a continuat cu vizionarea fotografiilor expuse slide-ul fiind realizat de Florin Aioanei, membru al Clubului Fotografilor Iaşi. Autorii expoziţiei „100 de metri Garduri” sunt următorii: Bianca Adiaconiţei, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Eva Androniu, Nicu Apostu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Dorin Mocanu, Cătălina Neculau, Gheorghiţă Nemţanu, Codrin Popescu, Cristian Ţibu, Sorin Untu, Cristian Vidraşcu. Al doilea vernisaj al serii, „Neamţul FOTOgenic 2018” a reunit 31 de lucrări ale participanţilor la tabăra cu acelaşi nume, organizată de FOTO CLUB NEAMŢ în perioada 10 – 13 mai 2018 în judeţul Neamţ. Expoziţia se află în Galeria „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Despre proiectul şi expoziţia „Neamţul FOTOgenic 2018” a vorbit Ciprian Babor, membru al FOTO CLUB NEAMŢ. Cele două expoziţii de fotografie vernisate aseară pot fi vizionate în Parcul Copou până pe 6 iulie 2018. (C.C.)