Tură foto 12.11.2022
Premergătoare expoziției Spiritul străzii, care a fost vernisată pe data de 12 noiembrie la Casa de Cultură Mihai Ursachi din Iași, a avut loc un Photowalk, condus de colegul nostru Adrian Purice, la care au participat șase membri ai Clubului Fotografilor Iași: Adrian Purice, Ghenadie Cebanu, Marian Bîrlădeanu, Marius Alexandru, Constantin Manea și Cătălina Neculau.
Plimbarea noastră fotografică ne-a ajutat să descoperim Iașul un pic altfel din perspectiva fotografiei de stradă, pentru că niciodată nu pare mai evident cât de grăbit ești, decât atunci când trebuie să stai cu camera nemișcată și cu ochii într-o baltă, așteptând să prinzi o reflexie sau pitit după un colț în care să nu fii văzut, dar să reușești totuși să prinzi umbra pe care ai dorit-o sau raza de lumină care îți părea că va pica atât de frumos pe potențialul tău subiect.
Tura a fost însoțită de întrebări și recomandări legate de tehnică, discuții din mers despre alți fotografi de stradă, care au fost uneori punct de pornire pentru anumite cadre.
Și pentru că ne-am făcut temele, vă invităm să urmăriți câteva imagini surprinse în scurta noastră plimbare, care ne-a oferit frânturi ale vieții de stradă, pe lângă care trecem în fiecare zi, altfel, dar pe care de această dată nu le-am lăsat să treacă neobservate.
Text: Cătălina Neculau
Fotografii: Ghenadie Cebanu, Alexandru Marius, Cătălina Neculau, Adrian Purice.
Tură foto 30.10.2022
În penultima zi de octombrie Clubul Fotografilor Iași a organizat o tură foto la Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din România situat în Munții Stânișoarei. Format în urma unor alunecări de teren între anii 1978-1991, lacul are o notă aparte dată de contrastul dintre pădurea care îl împrejmuiește și trunchiurile de copaci uscate, ca martori tăcuți ai fostei așezări, care străpung din loc în loc întinderea liniștită apei.
Lacul este de câțiva ani o provocare nu doar pentru fotografi, ci pentru toți iubitorii de natură, împrejurimile fiind la fel de îmbietoare prin pădurile de foioase și conifere mai ales când sunt îmbrăcate de octombrie în culori de toamnă. Fotografia de natură înseamnă uneori să te trezești (cam prea) devreme, dar ora prea matinală a fost compensată de bucuria de a fi în natură într-o atmosferă de grup care a permis nu doar împărtășirea cadrelor realizate ci și a diverselor date tehnice legate de fotografie.
A fost o tură plină de peripeții și provocări nu doar fotografice, care ne fac să ne gândim deja la următoarea ieșire. Și pentru că vorbim despre fotografie, probabil cel mai bine povestesc imaginile, pe care vă invităm să le urmăriți, într-o mică excursie vizuală în care veți fi ghidați de curiozitatea și emoția celor care au prins în câteva cadre o mică parte din atmosfera pe care Lacul Cuejdel ne-o dăruiește cu generozitate.
Fotografi: Catalina Neculau, Cebanu Ghenadie, Creanga Neculai, Cristi Ţibu, Cristi Vidrașcu, Ioana Cozma, Mihaela Ajitariti, Mona Lisa Solescu
Text: Catalina Neculau
Tabără de fotografie, Ipotești „Căutându-l pe Eminescu”
Tabăra Foto „Căutându-l pe Eminescu”, la Ipotești, 2021
Fotografi: Mugur Cadinoiu, Adrian Purice, Alex Balan, Nicu Apostu, Cristian Vidrascu, Ghenadie Cebanu, Marius Balan, Mihaela Burlacu
Mulțumirile merg ca de obicei către Relu Oneaga pt. invitație, colegilor din Botoșani pt. tura foto din oraș, și desigur întregului grup pt. buna dispoziție.
6 AM
După modelul colegilor noștri de la Clubul Fotografilor din Piatra Neamț și la inițiativa colegei noastre Mihaela Burlacu, a apărut întâlnirea fotografică de la ora 6. Dimineața. Așa că, deși când a sunat ceasul mulți dintre noi am privit cu îndoială și nedumerire ora cam mică pentru a ne trezi, am reușit să coborâm pe rând câte un picior spre podele și iată-ne ajunși în Piața Unirii, de unde răcoarea unei zile de vară ne-a fugărit către oriunde, numai să bată soarele.
Așa că ne-am pornit agale către Hala Centrală, ascultând pe alocuri alarme care abia îi trezeau pe unii norocoși și parcă pentru o fracțiune de secundă ai fi fost tentat să crezi că mai bine ai fi rămas să lenevești la căldurică. Cu toate acestea, am înaintat privind în jur câte o pisică zgribulită, câțiva oameni grăbiți deja spre serviciu, creând unui trecător impresia că nu am fi ieșeni, pentru simplu fapt că eram cu aparatele agățate de gât. Ne-am jucat cu lumini și umbre, unii chiar începători în ale fotografiei de stradă, alții deja mai orientați și îndrăzneți, oprindu-ne într-un final, după nelipsita fotografie de grup, la o cafea bună și caldă, într-un colțișor care părea să îi placă și soarelui, până când, destul de repede de altfel, timpul ne-a fugărit pe fiecare la treburile lui. Lăsăm mărturie câteva imagini, care ne-au făcut să începem ziua cu ceva eforturi de imaginație, răsfățate de lumina blândă (prea blândă chiar) a unui răsărit, dintr-o dimineață oarecare, de iulie.
Fotografi: Bianca Adiaconiței, Mironescu Miruna, Iuliana Luca, Eduard Anton, Catalina Neculau, Ghenadie Cebanu
Text: Catalina Neculau
SoNoRo la casa memorială „Vasile Alecsandri”
Concert la casa memorială „Vasile Alecsandri”
Marți, 13 poate fi și cu NoRoc.
De fapt, mai mult decât atât, poate fi cu acorduri fine de vioară, violă și violoncel, pe înserat, la umbra unui stejar secular, cu un pahar de vin și câțiva țânțari.
Profitând de faptul că și în acest an județul Iași se află pe harta turneului SoNoRo Conac, am pornit spre Mircești, spre Casa Memorială ”Vasile Alecsandri”. Acest muzeu se numără printre locurile de mare valoare culturală, arhitecturală și aș spune și peisagistică de la noi din țară, astfel reprezentând un cadru ideal de desfășurare al concertelor aflate anul acesta la a IX-a ediție.
”Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” am ajuns și noi, în grădina muzeului, descoperind aici un public numeros și divers, atent să absoarbă fiecare fragment muzical, fiecare poveste și fiecare emoție transmisă de artiștii Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Kyril Zlotnikov (violoncel).
Glasul unei măicuțe a însoțit diafan lumina soarelui de apus care a lăsat locul tăcerii calde unei seri care s-a încheiat magic în conversații însoțite de bucuria emoției muzicale. Atmosfera nu a apus odată cu soarele, ci a fost dusa mai departe în imagini, nu doar de suflet ci întipărite pe retina aparatului foto. Va oferim câteva momente, cu drag și speranță de a va transporta pentru câteva secunde înapoi în timp, într-o seara de vara, la Mircești.
Mai multe fotografii aici:
https://1drv.ms/u/s!AmDW6PNCPxDx-FQO2hMvvfe6OEJa?e=ME138A
Fotografi:
Bianca Adiaconitei, Catalina Neculau, Mihaela Ajitariti, Ghenadie Cebanu împreună cu Kyril Zlotnikov :)
https://conac.sonoro.ro/concerte/concert-la-casa-memoriala-vasile-alecsandri/
Scoși din casă de albul iernii
[2021-01-07] Tura foto în pădurea Dobrovăț
Scoși din casă de albul iernii, ne-am pornit cu entuziasm și ceva frig în oase către unul dintre cele mai frumoase daruri ale naturii pe care le-a primit Iașiul: pădurea Dobrovăț.
Copacii ne-au întâmpinat înveliți cu grijă de zăpada albă, lăsându-ne nouă frigul, care nu a reușit să ne alunge decât după ce ne-am jucat cu imaginația și cu camerele foto încercând să surprindem acea poveste cu care fiecare dintre noi a rezonat. Ne-am convins încă o dată că ceaiul cald are cel mai bun gust băut de la termos, în mijlocul naturii după ce încerci să îți dezgheți un pic degetele de la mâini și de la picioare, despre care uiți când încerci să „furi” clipe desenate de natură. Vă invităm să vă delectați vizual cu cel mai „gustos” „fondue” de copaci înzăpeziți pe care am reușit să îl surprindem într-o oarecare duminică de februarie dintr-un an aflat încă sub semnul pandemiei.
Text: Catalina Neculau.
Fotografi: Catalina Neculau, Miruna Mironescu, Ghenadie Cebanu
Promisiune în imagini – Piatra Craiului
După un an atipic și absolut ciudat din punctul de vedere al călătoriilor permise, septembrie a fost cel mai generos spectacol la care am putut să particip în mijlocul naturii, printr-un concurs de împrejurări și „o mână de prieteni în asfințit” ce au făcut din Creasta Sudică a Pietrei Craiului o poveste care mi-a marcat existența.
Am mai scris despre asta, într-un articol mai plin de cuvinte pentru că fotografia în Piatra Craiului devine posibilă după ce știi cam ce te așteaptă și cam cum să reacționezi la înălțime, dar cu toate acestea există o poveste în imagini pe care aș vrea să o împărtășesc celor care iubesc muntele și deopotrivă fotografia. După cum mă exprimam și pe blog, am fost luată prin surprindere de îndrăzneala căprioarelor de fi atât de aproape de oameni și de blândețea lor, am fost neîncrezătoare în abilitatea mea de a urca cu tot cu teleobiectiv, așa că am fost nevoită să mă mulțumesc doar cu obiectivul de kit de la camera foto (28-70mm) și cu telefonul care m-a ajutat să prind câteva imagini mai wide.
Nu sunt învățată să nu muțesc și să nu îngheț la propriu de emoție când văd căprioarele și caprele negre în lumea lor așa că până m-am mișcat să îmi schimb setările de la fotografia de peisaj la cea de viață sălbatică, cu regretul la purtător că undeva la cabană mă aștepta teleobiectivul, am reușit să fur câteva momente din viața necuvântătoarelor din Crai, chiar dacă nu la calitatea pe care mi-aș fi dorit-o.
Peisajele amețitoare care se dezvăluiau din necunoscut odată cu ceața care ne-a însoțit aproape jumătate din drum au mai prins contur pe senzorul aparatului meu foto acolo unde cărarea părea sigură, dar au fost și zone unde doar sufletul meu a fost amprentat ireversibil de ceața lăptoasă alergând cu repeziciune pe stânca alb lucioasă, amestecată cu verde crud în soarele indecis și care vor rămâne cumva un fel de poveste între mine și acele momente unice ale mele cu muntele și ale muntelui cu mine. Cred că fiecare picior care calcă pe acolo scrie împreună cu muntele o poveste diferită, pentru că niciodată muntele nu-și respiră cețurile și nu-și crește iarba la fel. Cu promisiunea că data viitoare voi fi mai pregătită pentru fotografiat, cu lecția răbdării învățată, cu tot ce am nevoie la mine (am constatat că am luat mai multă mâncare decât mi-a trebuit, acum știu că am nevoie doar de multă apă, de teleobiectiv și ceva simbolic de ronțăit :) ), vă las să colindați pe muntele care pentru mine înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât promisiune: Piatra Craiului.
Neculau Catalina
