Membrii Clubului Fotografilor Iaşi desfăşoară activităţile în mod voluntar, aceştia având atât drepturi, cât şi obligaţii în cadrul clubului din care fac parte.
Ce POȚI să faci ca membru al CFI
– beneficiezi celor de spaţiul expoziţional în Galeria de Artă “La Gard” şi în Galeria de Artă “Labirint” a Casei de Cultură, pe baza unei programări ce se face în anul anterior;
– participi la întrevederile private unde se discută subiecte din fotografie şi se stabilesc proiecte care ţin de activitatea clubului. În cadrul întâlnirilor, câteodată se iau decizii care sunt mai apoi aduse la cunoştinţa tuturor membrilor. Îți poți exprima opinia în privința celor discutate și poți vota.
– îți poți organiza expoziții personale în cele două galerii, în baza programărilor;
– participi la expoziţii de fotografie colective sau de grup;
– participi la ture fotografie şi la excursii fotografice.
Ce TREBUIE să faci ca membru al CFI
– să participi la cel puţin jumătate din evenimentele şi activităţile clubului;
– să mediatizezi evenimente clubului (anunţurile legate de expoziţii fiind postate pe site-ul personal, pe pagina personală sau oficială de Facebook, pe Instagram);
– să prezinți teme fotografice sau autori în cadrul întrevederilor publice care se desfăşoară de regulă în prima marţi din lună;
– să te implici în organizarea expoziţiilor de fotografie, atât în cele unde ai lucrări, cât şi în cele ale colegilor, chiar dacă nu expui (în măsura în care există posibilitate şi dorinţă de a da o mână de ajutor);
– să contribui financiar la cele necesare clubului (site, rame, evenimente, s.a.) atunci când este nevoie;
– să colaborezi alte cluburi din ţară şi străinătate cu scopul de a promova arta fotografică;
– să fotografiezi voluntar la evenimentele clubului sau la cele care se desfăşoară în parteneriat cu diferite ONG-uri şi instituţii.
Ce NU TREBUIE să faci ca membru al CFI
– să lipsești de la activităţile clubului timp de şase luni de zile fără o motivaţie. Astfel un membru se autoexclude din Clubul Fotografilor Iaşi, putând să se re-înscrie cu prima ocazie.
– să te implici în activităţile altui club din Iași (expoziţii de fotografie, ture fotografice, alte proiecte fotografice, prezentări în cadrul întrevederilor ș.a.).