Marți 5 martie 2019 de la ora 18,30, în sala ”Diotima” a Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași s-a desfășurat cea de-a 202-a întrevederea a Clubului Fotografilor din Iași. Fiind prima întrevedere din lună a fost cu caracater public, tema prezentărilor fiind fotografia cu telefonul mobil.
Ilustrând tradiția de continuitate a Clubului Fotografilor temele prezentate au fost pregătite în colaborare de către Ilona Corfu, Andrei Covrig și Grigore Fusu, reprezentații atât unei generații mai vechi de membri cât a uneia foarte recente.
Mai întâi Andrei Covrig a prezentat o scurtă istorie a aparatelor de fotografiat, începând cu prima descriere a unei camere obscure, atribuită lui Aristotel (sec. IV î.Hr.) pînă la explozia de soluții digitale din ultimii ani, culminând cu telefonul nostru mobil, cel de toate zilele.
Apoi Grigore Fusu a prezentat mai multe opinii ale unor fotografi consacrați despre fotografiile făcute cu telefonul mobil, punând accentul pe posibilitatea de a obține prin acest mijloc imagini cu un puternic caracter artistic. Părerile sunt desigur, împărțite, de la capacitatea exclusivă a fotografiei pe film de a produce artă (cf. Elliot Erwitt), mergând spre acceptarea ideii că oricine se poate afima prin surprinderea unor imagini geniale cu un telefon mobil (cf. Joel Meyerowitz), pînă la recunoașterea faptului că ”…fotografia cu telefonul mobil mi-a ușurat viața.” (Richard Hoci Hernandez – fotojurnalist).
Ilona Corfu a continuat seara cu prezentarea câtorva exemple de fotografii de acest gen, aparținând unor fotografi premiați pe plan internațional, la concursuri de gen. Richard Hoci Hernandez, Brendan Ó Sé, Eric Mencher, Oliver Lang, Nettie Edwards, Jim Darling sunt exemple grăitoare a modului deosebit de creativ în care poate fi folosit telefonul mobil și aplicațiile dedicate pentru a obține imagini cu un puternic impact artistic.
Fără pretenția de a stârni comparații, cei trei au prezentat apoi exemple de fotografii executate cu telefoanele mobile personale, exemple în care au încercat să ilustreze posibilitatea de a utiliza o unealtă considerată banală și oarecum ”prea la îndemâna oricui” în mod creativ, pentru obținerea unor rezultate deosebite.
Spre final au fost trecute în revistă câteva dintre aplicațiile dedicate fotografiatului, pentru ambele sisteme de operare cunoscute pe piață, punând desigur accentul pe experiența personală a utilizatorilor.
Seara s-a încheiat cu o sesiune de discuții/dezbateri în legătură cu subiectele prezentate. Au fost enumerate avantajele și dezavantajele sistemului și multe alte aspecte, pro sau contra. Concluzia cvasi-unanimă a fost însă că telefonul dotat cu cameră de fotografiat la nivelul tehnologic actual, nu înlocuiește aparatul de fotografiat clasic sau digital ci li se alătură acestora în lista de unelte pe care fotograful le poate folosi pentru a-și exprima creativitatea, pentru a-și transpune trăirile și emoțiile în imagini și de a le transmite privitorului. (Text: Cristian Ţibu)