Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou, a găzduit marţi, 7 martie 2017, cea de-A 166 – a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi.
Evenimentul, moderat de Beatrice Constantinescu, a cuprins în program subiecte pregătite de patru membri ai Clubului Fotografilor Iaşi şi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi pasionaţi de fotografie din Iaşi. Pentru început, Raluca Damian a vorbit despre „Proiecte fotografice în mediul online”, amintind câteva site-uri renumite la nivel mondial. Raluca Damian a făcut referire la regulile paginilor de internet unde pot fi încărcate imagini, o parte dintre acestea organizând concursuri pe diferite teme. S-a atras atenţia că cei implicaţi în proiecte de genul „O fotografie în fiecare zi” nu găsesc întotdeuna subiecte relevante, fiind menţionate în acelaşi timp acele site-uri unde se pot face comentarii pe seama pozelor expuse publicului. A urmat prezentarea colegei Odetta Marilena Carneci Andarache, “Din fotografia americană, Diane Arbus”. Diane Arbus şi-a folosit pasiunea pentru fotografie pentru a imortaliza cu precădere latura marginalizată a societăţii. O parte din fotografiile artistei americane au fost expuse într-un slide. Despre „Fotografia de arhitectură în viziunea lui Paul Brouns” a vorbit în continuare Cristian Gafiţescu. În cadrul prezentării, s-a amintit de curentul artei abstracte şi de modul cum poate fi arătată latura artistică din clădirile ce ne înconjoară. Pornind de la fotografiile lui Paul Brouns, Cristian Gafiţescu a remarcat că acesta este favorizat pentru că trăieşte în Olanda, ţara unde există clădiri cu un stil arhitectural formidabil. Al patrulea subiect al serii, “52 week photo challenge”, a aparţinut lui Ionuţ Rebegea. Proiectul său este derulat pe Facebook din luna ianuarie 2016, având ca membri fotografi de toate genurile. În fiecare săptămână, pe grup se lansează o temă, iar membrii postează o imagine reprezentativă. Cea mai bună fotografie devine cover-ul grupului în săptămâna următoare. Raluca Damian a primit un abum din partea lui Ionuţ Rebegea pentru cea mai intensă activitate pe grupul “52 week photo challenge”, iar lui Ioan Apetrei i s-a oferit un album pentru cele mai multe fotografii la cover-ul săptămânii. Cei prezenţi în sală au primit în dar câte o fotografie din expoziţia „Primăvara în suflet românesc”, organizată de Clubul Fotografilor Iaşi la Trapani – Italia. Următoarele evenimente ale Clubului Fotografilor Iaşi vor avea loc marţi, 14 martie 2017, când se vor organiza două vernisaje de fotografie. Prima expoziţie colectivă se numeşte AN 2016, iar cea de-a doua este semnată de Claudiu Bîrliba.
(Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)