Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou, Municipiul Iași, împreună cu membrii Clubul Fotografilor Iași a organizat vernisajul expoziției „Timpu` trece, leafa merge”, marți, 20 septembrie, între orele 18:30 și 19:45, în sala Diotima.
Au fost aplaudați următorii expozanți: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Khaled Matar, Gheorghiţă Nemţanu, Alexandru Pohaţă, Adrian Purice și Cristian Vidraşcu. Cu ocazia acestui vernisaj au luat cuvântul doi dintre membrii Clubului: Mirela Grosu, una dintre cele nou-venite, s-a declarat impresionată de spiritul de echipă al clubului, încântată și entuziasmată de toate fotografiile, de diversitatea acestora, dar mai ales de cele în alb-negru, ce reușesc să sublininieze dinamica și detaliul; iar Nicu Apostu ne-a reamintit, cu ajutorul unui citat aparținând lui Emil Cioran, că munca și efortul depus ar fi ideal să ducă spre împlinirea personală, spre devenire și regăsire de sine.
Deși titlul pare lipsit de profunzime, cei prezenți nu au asistat doar la o prezentare de imagini cu tematici ce țin de meserii, profesii, vocații, ci au dezbătut împreună problematicile în privința exercitării unei munci, a varietății activităților din viața de zi cu zi, a schimbării și adaptării muncii în funcție de timpurile în care trăim. S-a ajuns la concluzia că e important ca fotograful să fie conștient de avantajul de a surprinde câte o frântură din fiecare aspect al existenței.
Alte teme pentru expozițiile de viitor care s-au adus în discuție au fost cele ce țin de activități tradiționale românești sau de meseriile și profesiile aparte, nou apărute, pe care am dori să le arătăm mai îndeaproape publicului simpatizant.
Mulțumim Casei de Cultură pentru găzduirea evenimentului, domnului director al Casei de Cultură, Adi Cristi, domnului Dan Mititelu pentru prezența dumnealui rară, dar valoroasă și celor care au fost în sală și au dorit să acorde fotografiei o parte din timpul lor. Sperăm ca la fiecare plimbare pe Aleea Copou să puteți admira cele 43 de fotografii expuse până la data de 1 octombrie, 2016. (text: Mihaela Beatrice Constantinescu)
(Fotografii realizate de Gheorghiţă Nemţanu)